medicamente- plante.ro

ARINUL (Alnus glutinosa L.)

 

Alte denumiri pentru arin:

Se cunoaşte şi sub numele de anin, alin, arine lipicios etc.

 

 

Descriere aspect arin:


Este un arbore  înalt pe pană la 25 m cu tulpina dreaptă cu o coajă solzoasă, brăz­dată. Pe ramurile tinere coaja este de culoare brun-gălbuie.
Frunzele sunt rotunde sau rotund-ovale, lungi de 4—9 cm şi au marginea dublu serată. Faţa superioară este de un verde mai intens decat faţa inferioară. Sunt lipicioase cand sunt tinere.
Florile sunt unisexuate. Cele mascule formează amenţi cilindrici lungi de 6— 12 cm iar cele femele formează inflorescenţe ovoide verzi, care iernează şi se deschid în primăvara următoare.
Conurile (aninele) sunt lignificate, brune, lungi de 1—2 cm şi sunt unite în ciorchine de cate 3—5.
Arinii cresc pe marginea raurilor din regiunea de campie şi pană în zona montană joasa. Adesea formează asociaţii specifice.

 

Recoltare frunze si scoarta arin:

De la această plantă se recoltează frunzele şi scoarţa. Frunzele se recoltează înainte ca fructele să ajungă la maturitate, iar scoarţa se recoltează primăvara de pe ramuri de 4—5 ani.

 

Continutul frunzelor si scoartei de arin:

Acestea conţin tanin, amidon, oxalat de calciu, substanţe colorante, hiperozid, cvercitrină, beta-sitosterol etc.

 

Proprietatile terapeutice arin: 

Se întrebuinţează ca astringent, antireumatic, sudorific, febrifug etc.

 

Administrare:

  1. Frunzele crude aplicate pe san opreştc secreţia de lapte şi vindecă mastita (împietrirea sanului).
  2. Decoct: se fierb 10 g (o lingură) pulbere de scoarţă de arin într-o ceaşcă de apă. Se dă un clocot apoi se lasă acoperit timp de 5 minute după care se strecoară. Se foloseşte intern ca febrifug şi antidiareic, iar extern ca antihemoragic şi antireumatic, transpiraţia picioarelor şi opăreli ale picioarelor, gargarisme, în dureri de măsele şi gingivite, ulceraţii etc.

Scoarţa era utilizată mai ales în vopsitorie pentru colorarea lanei în negru.