medicamente- plante.ro

Plante medicinale cu litera B

BUSUIOC SĂLBATIC (Prunella vulgaris L.)


 

Alte denumiri pentru busuioc salbatic (izmă sălbatică):

Se cunoaşte şi sub numele de buru­iană de bubă rea, iarba lui Antonie, izmă sălbatică, plescăită etc.

 

Descriere aspect busuioc salbatic (izmă sălbatică):

Este o plantă ierbacee mică, ce are în pămant un rizom. De pe aceasta ia naştere tulpina aeriană patrulateră, care ajunge pană la 20 cm înălţime.
Frun­zele sunt mici, ovale şi dispuse opus.
Florile de culoare albastră-violetă sunt dispuse în ciorchine la varful tulpinii.
Planta este frecvent întalnită prin pă­şuni şi faneţe, prin tufişuri şi păduri din zona de deal şi pană la munte.

 

Recoltare busuioc salbatic (izmă sălbatică):

De la această plantă se recoltează părţile ae­riene care se culeg în timpul înfloririi (iunie —august).

 

Continut busuioc salbatic (izmă sălbatică):

Con­ţin tanin, substanţe amare, rezine, ceară, ulei volatil, rutozid, hiperozid etc.

Busuioc salbatic (izmă sălbatică): -  proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează ca antidiareic, în afecţiuni ale gurii şi gatului, tuse, astm, cicatrizant, afrodisiac, în tratamentul furunculozei, al hemoroizilor, antihemoragic etc.

 

Administrare:

  1. Infuzie: peste o linguriţă de plantă se toarnă o ceaşcă de apă în clocot, se lasă acoperit 15—20 de minute şi se bea 1—2 ceşti pe zi ca antidiareic, cicatrizant, afecţiuni ale gurii.
  2. Frunze crude spălate se pun pe bube şi răni pe care le vindecă.
  3. Cataplasme: se aplică în caz de furuncule.
 

BUSUIOCUL (Ocimum basilicum L.)


 

Alte denumiri pentru busuioc:

Busuiocul se cunoaşte şi sub numele de basic, busuioc, mătăcină, megioran, văsileac.

 

Descriere aspect busuioc:

Busuiocul este o plantă ierboasă cu tulpina ramificată şi frumos mirositoare. Frunzele dispuse opus sunt romboidale sau oval-lanceolate. Florile busuiocului sunt mici, de culoare albă, uşor rozee. Se cultivă ca plantă ornamentală, sau aromatica - condiment.

 

Continutul busuioc:

De la această plantă se între­buinţează ramurelele ce se recoltează în tim­pul înfloririi. Acestea conţin saponozide,ulei volatil, hidrocarburi alifatice (ocimen), derivaţi fenolici (anetol),  tanin etc.

 

 Proprietatile terapeutice ale busuiocului:

Busuiocul are numeroase între­buinţări: ca aromatizant, în comba­terea durerilor de cap, bronşite, tuse, dureri de stomac, uşor  diure­tic; extern în tratamentul bubelor, la arderea negilor

 

Administrare:

  1. Infu­zie : peste o linguriţă de busuioc (5 g) se toarnă o ceaşcă de apă fierbinte. Se lasă 10 minute, se strecoară şi se bea încet. Este bun în indigestie pe baza nervoasa. Infuzia de seminţe, o lingură la o jumătate litru de apă, se întrebuinţează ca febrifug şi în boli renale.
  2. Decoct: o lingură de busuioc se fierbe într-o cană de apă pană icepe sa fiarba dupacare se lasă în repaus. Se face gargară pentru combaterea aftelor
  3. Frunzele proaspete se pot aplica pe răni pentru vindecarea lor.
  4. Sucul proaspăt stors în ureche combate congestionarea acesteia.
  5. Alifie: se pune 20 g busuioc, ceară albă 30 g, seu de oaie 30 g, terebentină 30 g, colofoniu 60 g, untură de porc 90 g. Totul se pune pe un foc mic pană ce se topesc, apoi se amestecă pană la răcire. Această alifie se întrebuinţează pentru buze uscate, răni infectate, călcaie crăpate, sfarcul sanului crăpat.
  6. Vinul acrit se corectează cu o infuzie din cateva flori (3—4) sau fructe de busuioc. Această infuzie se toarnă după răcire în vinul care  a început să se  acrească.
  7. Pulberea de busuioc pusă pe jăratec şi trasă pe nas combate guturaiul.
 

 BUJOR DE MUNTE (Rhododendron)


 

Alte denumiri pentru bujorul de munte:

Bujorul de munte este cunoscut şi sub numele de cocăzar, iederă de munte, trandafir de munte, tulpin etc.


 

Descriere aspect bujor de munte:

Bujorul de munte este un arbust înalt de 20—100 cm, foarte bogat ramificat. Frun­zele sale sunt pieloase, acoperite cu glande solzoase ruginii. Ele sunt tot timpul verzi, au o formă ovală sau eliptic-lanceolată şi sunt cu marginea întreagă.
Florile sunt mici, au forma unor cupe şi sunt de culoare roşie-purpurie (rareori galbene sau albe). Ele sunt unite în ciorchine şi au un miros plăcut.
Planta creşte în zona alpină unde formează palcuri vizibile de la distanţă. De obicei sunt plasate pe locuri stancoase. Are însă şi forme care se cultivă prin apartamente ca plante ornamentale cunoscute sub numele de Azalee.
Se recoltează frunzele (Folium Rhododendri) şi florile (Flores Rhododendri).

 

Continutul frunzelor de bujor de munte:

Conţin andromedotoxină, alături de leucocianidină, cvercetol, derivaţi fenilpropanici, ulei volatil etc.

 

 Proprietatile terapeutice ale frunzelor de bujor de munte:

Frunzele sunt citate ca avand acţiune narcotică şi afrodisiacă, iar florile sunt citate ca avand întrebuinţări în tuse, boli de piept, urinare cu sange.

Planta este toxică şi intoxicaţia se manifestă prin greaţă, colici abdominale, afecţiuni ale sistemului nervos central, stop respirator.
Se intervine prin evacuarea conţinutului intestinal şi aplicare de stimulente nervoase, mult lichid şi cărbune medicinal.

 

BRUSTURELE (Petasites officinalis)


 

 

Alte denumiri pentru brusture:

Se cunoaşte şi sub numele de clococean, ipcan, bruscălan, captalan, scaiete mare, gula de balta, smantanica.

 

Descriere aspect brusture:

Brusturele este o plantă cu frunze mari, avand înfipta in sol o rădăcină pivotantă, brună închisă la exterior şi alb-gălbuie la interior. Tulpina este ramifi­cată şi atinge peste 1 m înălţime. Frunzele sunt alterne. usor dintate pe margini, fiind acoperite pe partea de dedesub cu un puf gri. Frunzele de la baza ajung la peste 1 m în diametru. Frun­zele de pe tulpină sunt mai mici şi au o formă ovală.
Florile de culoare purpurie sau chiar alb murdar sunt dispuse pe partea de sus a tulpinii.

 

Recoltare radacini brusture:

Creşte prin locuri necultiva­te. Se recoltează rădăcinile inainte ca planta sa infloreasca, se taie în bucăţi pe lungime şi se usucă în aer liber sau la soare, pană cand devin casabile.

Rădăcina de brusture conţine inulină, glucoza, ulei volatil, mucilagii, principii amare, rezine, fitosterine etc.

 

 Brusture -  proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează ca diuretic, diaforetic, laxativ, sudorific, hipoglicemiant, depurativ, în furunculoze.

Extern se foloseşte în capiliţie, seboree, furunculoză etc.

 

Administrare:

  1. Decoct: peste 3—4 linguri de pulbere de rădăcină se pune litru de apă clocotită, se lasă o jumătate de oră, după care se strecoară şi se îndulceşte; se bea în timpul unei zile ca diuretic, sudorific, în afecţiuni renale şi în răceală.
  2.  De asemenea un decoct concentrat din 25 g rădăcină la un litru de apă se foloseşte la frecţii, în dermatite, eczeme, mătreaţă, căderea părului. Se fierb 3—4 linguri de pulbere de rădăcină împreună cu aceeaşi cantitate de frunze de mesteacăn şi o lingură de oţet se obţine un decoct foarte bun pentru frecţii pentru regenerarea părului, creşterea şi stoparea căderii lui.
  3. Sucul proaspăt: se prepară prin stoarcerea rădăcinii proaspete; vindecă şi alină durerea pricinuita de furuncule. Este bună rădăcina recoltată primăvara. De asemenea sucul proaspăt şi un decoct concentrat din rădăcină proaspătă aplicat local este bun în cosmetică pentru tenurile grase şi acnee.
  4. Comprese cu frunze proaspete de brusture, folosite in popor pentru ameliorarea durerilor si arsurilor provocate de plagi si leziuni persistente.
  5. Extractul alcoolic se prepară din frunze proaspete şi este indi­cat în afecţiuni bucale. Are un pronunţat efect antibiotic.
  6. Alifie: se stoarce o jumătate de  pahar suc din frunze peste care se pune o jumătate de pahar de ulei (sau o bază de unguent). Se foloseşte pentru curăţirea rănilor, ulcere învechite şi alte boli de piele.
  7. Ceai sudorific de brusture, se pregateste din o lingurita de radacina de brusture, pusa la macerat 10 ore intr-un sfert de litru de apa care ulterior se incalzeste, se filtreaza si se consuma. Ceaiul se bea in fiecare zi 2 desti in caz de artrita, febra sau respiratie ingreunata.

 

 

BRANCUŢA (Sisymbrium officinale L.) 


 

Alte denumiri pentru brancuta:

Se mai micsandre sălba­tice, numeşte bublonic, buruiană de răul băieţilor, frunza voinicului, muştar alb, rapiniţă etc.

 

Descriere aspect brancuta:


Plantă ierboasă cu tulpina ramificată la varful ei. Atinge în jur de 1 m. Frunzele sunt pubescente de tip penatpartit. Florile unite în inflorescenţe ca un ciorchine lax sunt situate terminal. Planta creşte prin apropierea asezamintelor omenesti şi se recoltează de la ea frunzele , crengutele şi seminţele în stare proaspătă.

 

 Brancuta -  proprietati terapeutice:

Are proprietăţi stimulente, expectorante, în tuse, răguşeală, atonie faringiană etc.

 

Administrare:

  1. Infuzie: peste o linguriţă de plantă mărunţită se toarnă o ceaşcă de apă în clocot; se lasă 10 minute apoi se strecoară şi se bea încet îndulcit cu miere. Combate răguşeala; este expectorant şi antiscorbutic.
  2. Sirop: se prepară fierband planta în sirop simplu. Este bun în răguşeală şi in dispariţia vocii.
 
Pagina 1 din 3