medicamente- plante.ro

Plante cu litera T

TUTUNUL (Nicotiana tabacum L.)

 

 

Alte denumiri pentru tutun:

Se  cunoaşte  şi  sub   numele  de tiutiun, duhan, tabac etc.

 

Descriere aspect tutun:

O plantă ierbacee viguroasă a cărei tulpină depăşeşte 1 m. Frun­zele mari, ovale sau oblong-lanceolate, scad în mărime spre varful tul­pinii.
Este o plantă cultivată pentru nevoi industriale.

 

Recoltare si continut tutun:

De la aceasta se recoltează frunzele.
Acestea conţin nicotină,tanin, enzime etc.


Cantitatea de nicotina variaza in functie de soiurile plantei de tutun. O ţigară normală conţine între 1 şi 1,5% nicotină, ceea ce corespunde la o ţigaretă de 6 g, o cantitate de 90 mg nicotină. Ingerarea unui extract din 4 — 6 ţigări poate fi mortală.

 

Tutun  -  proprietati terapeutice:

In popor, tutunul se folosea pentru combaterea du­rerilor de măsele, în combaterea paraziţilor animalelor şi plantelor.

 

Consumul de nicotină dă dese cazuri de intoxicaţii care se mani­festă prin diverse simptome :

  1. Simptome acute: manifestate prin ameţeală, dureri de cap, tremuratul genunchilor, transpiraţie, crampe, diaree, scăderea pul­sului şi micşorarea pupilei. In cazuri mai grave apare voma, oprirea diurezei (retenţie urinară totală), constricţii coronariene şi moarte în special la cardiaci. Toate aceste fenomene pot apărea chiar după fumarea unei singure ţigări.
  2. Simptome cronice: alergie tegumentară, astm tabagic, scleroză a coronarelor, angină pectorală, infarct. De asemenea pot apărea spasme ale extremităţilor, mai ales la maini şi picioare, cu paraplegii sau tromboflebite obliterante. Apar apoi ulceraţii în gură şi gat, în plămani, stomac etc. (în caz de prezenţă de ulceraţii sau răni în gură, fumatul poate produce intoxicaţii, chiar mortale. De aceea nu este recomandabil a se fuma imediat după o extracţie dentară). In cazuri mai grave pot apărea leziuni canceroase la limbă, la nivelul buzelor, al laringelui etc. Este de menţionat şi efectul extrem de dăunător diferit la cele două sexe. La bărbaţi adesea duce la impotenţă iar la femei la o dereglare a ciclului menstrual iar la lăuze devine nociv şi pentru copil. La tineri trebuie menţionată apariţia unei psihoze tabagice, scăderea memoriei, stare de astenie generală, tremurături ale mainilor etc.
  3. Tratament: pentru intoxicaţiile acute se recomandă spălaturi stomacale, cărbune activ, încălzirea membrelor şi cafea tare şi fier­binte, în cazuri mai grave se intervine cu oxigenoterapie, făcandu-se în prealabil bolnavului respiraţie artificială. In continuare se dau analeptice cardiace şi respiratorii, iar în caz de stop cardiac se admi­nistrează injecţii intracardiace cu adrenalină, toate acestea executate de către medic.

 

 

 TURTA (Cariina acaulis L.)

 

 

 

Alte denumiri pentru turta:

Se numeşte şi mărul ciobanunul, sita fetelor, ciropi, ciurul zanelor, colacul babei, ciulin fără coadă, turtă de munte etc.

 

Descriere aspect turta:

Este o plantă ierbacee spinoasă, cu o tulpină foarte scurtă. Frunzele spinoase sunt de tip sectat şi formează o rozetă lipită de sol. Florile albe formează inflorescenţe capituliforme şi au un receptacul cărnos.
Planta creşte prin păşuni şi pe coaste aride din zona montană.

 

Recoltare si continut turta:

Se recoltează rădăcinile (Radix Carlinae acaulis) care conţin inulină, ulei volatil, tanin, rezine etc.

 

Turta  -  proprietati terapeutice:

Turta se întrebuinţează ca tonic stomahic, în ascită catar bronşic, boli ale căilor urinare, febrifug.

 

Administrare:

  1. Decoct: se fierbe 1—2 linguriţe de pul­bere de rădăcină timp de 5 minute într-o ceaşcă de apă. Se bea călduţ în ascită şi boli ale căilor urinare. Vindecă prin spălare orice rana greu vindecabilă.
  2. Macerat în vin: se pun să macereze două maini de pulbere de rădăcină într-un litru de vin. Se lasă 8—10 zile scuturand zilnic apoi se strecoară şi se bea cate un păhărel ca tonic sto­mahic.
  3. Oţet: se macerează pulbere de rădăcină în oţet de vin 5—7 zile. Se fac spălaturi în boli de piele.
  4. Pulbere: se ia de 2—3 ori pe zi cate un varf de cuţit în boli de stomac, ascită, viermi intestinali etc.
 

TURITA (Agrimonia eupatoria L.)

 

 

Alte denumiri pentru turita:

Se numeşte şi coada racului, asprişoară, buruiană de friguri, lipicioasă, sora fragilor etc.

 

Descriere aspect turita:

Plantă ierbacee cu tulpina în jur de 30—100 cm, ramificată numai în partea ei superioară. Frunzele întrerupt penat-sectate au foliolele oblong-lanceolate. Florile mici, galbene-aurii, sunt grupate în ciorchine la varful ramurilor.
Planta creşte în pădurile de foioase, tufişuri, pajişti şi poieni.

 

Recoltare si continut turita:

Se recoltează părţile aeriene (Herba Agrimoniae) care se culeg în timpul înfloririi (iunie-august).
Conţin substanţe amare, tanin, ulei volatil, o lactonă specifică (agrimonolida) etc.

 

Turita  -  proprietati terapeutice:

Turita se întrebuinţează ca antidiareic, în boli cronice de ficat, ca diuretic, depurativ, astringent, antihemoragic, tonic stomahic, autituberculos etc.
Extern în gargarisme, antihemoragic şi cicatrizant.

Nu trebuie să se exagereze cu această   plantă   deoarece   apar   colici,   iar la bolnavii de litiază se poate produce o eliminare bruscă a pie­trelor şi prin aceasta o astupare a căilor  biliare   sau renale.

 

Administrare:

  1. Planta proaspătă: zdrobită se pune pe răni şi contuzii precum şi pe muşcături de şarpe şi de insecte.
  2. Infuzie: peste o linguriţă de plantă uscată se toarnă o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă acoperit 10—15 minute apoi se strecoară şi se beau 2—3 ceşti pe zi în gastrite, ca depurativ, antireumatic, în tulburări digestive cu diaree.
  3. Decoct: se fierbe o lingură de plantă uscată într-o ceaşcă de apă pană scade la o treime din cantitatea iniţială. Cu aceasta se tratează rănile, afecţiunile tegumentare sau se face gargară în faringită, amigdalită etc. Un decoct cu 200 g plantă la un litru de vin roşu se foloseşte pen­tru tratamentul ulcerului varicos.
    Un decoct dintr-un pumn de frunze la o jumătate de litru de apă şi adăugat puţin oţet se foloseşte pentru gargară în inflamaţii în gură şi gat.
  4. Alifie: se face din frunze de turiţă mare tocate şi amestecate cu vin roşu şi untură proaspătă. Este bună pentru aplicarea pe tu­mori şi inflamaţii ale articulaţiilor.
  5. Cataplasmă: se fierbe o mană bună de plantă în tot atata tăraţe de grau şi puţină drojdie de vin. Se aplică cu un săculeţ pe tumori, luxaţii, entorse etc.
  6. Ceai: se face un amestec dintr-un pumn de frunze de turiţa mare şi cat se ia cu 3 degete frunze de jaleş. Această cantitate se fierbe într-o jumătate de litru de apă. Este bun pentru gargară în caz de inflamaţii în gură, gat.

Dacă se amestecă cu fumariţă în părţi egale şi se fierbe în lapte este bun pentru tratamentul bolilor de piele.

 

 

TULICHINA (Daphne mezereum L.)

 

 

Alte denumiri pentru tulichina:


Se cunoaşte şi sub numele de cireaşă lupului, afin sălbatic, liliac sălbatic, tapchin etc.

 

Descriere aspect tulichina:

Este un arbust ce atinge 40-120 cm înălţime şi care are ramurile foarte fragile. Frunzele sunt mici, lanceolate şi cu marginile întregi. Florile de culoare roşie-rozee, apar înaintea frunzelor. Fructele sunt boabe roşii şi conţin o singură sămanţă. Planta creşte în zona montana şi alpină unde alcătuieşte uneori asociaţii caracteristice.

 

Continut si recoltare tulichina:

Se recoltează scoarţa (Cortex Mezereii) care conţine o substanţă rezinoasă (mezereina), derivaţi cumarinici (dafnozidă), umbehierona, dafnoretina etc), ulei eteric etc.

 

Tulichina- proprietati terapeutice:

Tulichina se întrebuinţează numai extern în dermatite cronice, dureri reu­matice, antihelmintic etc.

Prezenţa mezereinei produce iritaţii ale pielii şi ale tractului gastro-intestinal, precum şi a rinichilor ale aparatului circulator şi nervos.

Se intervine prin golirea stomacului, aplicare de analeptice cardiace şi respiratorii.
Fructele sunt şi ele foarte toxice, zece fructe pot să omoare un copil.

 

A dministrare:

  1. Macerat: se pune la macerat o parte scoarţă de tulichină la 10 părţi alcool 70°. Se lasă timp de 8-10 zile scuturandu-se zilnic, apoi se strecoară şi se filtrează.
    Se foloseşte pentru frecţii în locurile dureroase.
 

TROSCOTUL (Polygonum aviculare L.)

 

 

Alte denumiri pentru troscot:

Se cunoaşte şi sub numele de iarbă nodu­roasă, iarba găinilor, costrei, porcină, troscoţel etc.

 

Descriere aspect troscot:

Este o plantă ierbacee de talie mică cu o rădăcină înfiptă adanc in pamant. Tulpina aeriană este taratoare, poate ajunge pană la 25 cm şi este îm­părţită în multe noduri şi internoduri. Pe tulpina aeriană se formează frunzele mici, eliptice sau lanceolate. Ele sunt dispuse altern şi la locul de inserţie a lor se află o formaţiune membranoasă care înconjură tulpina. Florile sunt şi ele mici, se află la subţioara frunzelor şi au o culoare alb-verzuie (rar roză). Este una din cele mai frecvent întalnite buruieni pe marginea şanţurilor, a drumurilor, dar şi în locuri cultivate.

 

Continut si recoltare troscot:

De la această plantă se recoltează părţile aeriene care se culeg în timpul înfloririi (iulie—septembrie.
Troscotul conţin flavonozide (avicularozidă), tanin, vita­mina C, derivaţi antrachinonici, ulei volatil, rezine, ceară etc.

 

Troscot - proprietati terapeutice:

Troscotul se întrebuinţează ca astringent, antidiareic, vulnerar, depurativ, ulcer stomacal, hemoragii intestinale, dureri de dinţi, tuse, hipotensiv etc.

 

Administrare:

  1. Infuzie: peste o linguriţă de pulbere de plantă se toarnă o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă 10—15 minute apoi se strecoară. Se bea 1—2 ceşti pe zi ca antidiareic, ulcer stomacal, hemoragii in­testinale.
  2. Decoct: se pune la fiert o lingură de pulbere de plantă într-o ceaşcă de apă pană dă un clocot. Se lasă să se răcească şi apoi se strecoară. Se face gargară în afec­ţiunile bucale, se ţine în gură la dureri de dinţi, se badijonează rănile, eczemele ca şi hemoragiile nazale.
  3. Vin tonic: se pune la macerat o linguriţă de pulbere de plantă într-o ceaşcă de vin vechi. Se lasă timp de 7—10 zile la temperatura camerei. Se bea cate un păhă­rel înainte de mancare ca tonic stomachic, în hemoragii intestinale, metroragii etc.
  4. Baie: se face un săculeţ în care se toarnă 250—500 g plantă şi se suspendă în vana cu apă caldă în jur de 37°. Se lasă catva timp 15—30 minute şi apoi se intră în această apă. Se stă 15—20 minute. Este o bună baie antireumatică, precum şi în boli de femei.
  5. Extract de troscot şi extract de coada calului în părţi egale, se ia de 3 ori pe zi cate o linguriţă în cistite, boli de rinichi şi de vezică urinară.
 
Pagina 1 din 4