medicamente- plante.ro

plante-medicinalie-cu-litera-d-f

 DAFINUL (Laurus nobilis L.)

Alte denumiri pentru dafin:
Cunoscut  sub numele de frunzişoară, laur, liurber, lurbăn etc.


Descriere aspect dafin:
Este un arbore originar de pe ţărmul Mării Mediterane, iar la noi se cultiva in sere şi apartamente sub forma unui arbust ornamental. Frunzele altere, oval ascuţite sunt pururea verzi. Ele sunt lucioase şi exală un miros aromat, plăcut.
Fructul este ovoid, de cu­loare albastră-negricioasa, de mărimea unei cireşe.

Dafin -  proprietati terapeutice:

In medicină se folosesc frunzele (Folium Lauri) şi fructele (Baccae Lauri) care conţin ulei volatil aromatic cu o compoziţie foarte com­plexă.
Se întrebuinţează în atonii stomacale, boli nervoase, spasme, gastralgii, stimulente ale digestiei şi ale poftei de mancare. Fructele au proprietăţi mai puternice.

Administrare:

  1. Fumigaţii: frunze de dafin puse pe jă­ratic dau camerelor un miros plăcut aromatic şi alungă insectele.
  2. Infuzie: peste cateva frunze de dafin se toarnă o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă 10—15 minute apoi se strecoară, se îndulceşte şi se bea 1—2 ceşti pe zi ca tonic stomahic, digestiv etc.
  3. Infuzie: se poate face dintr-un amestec de 4 g frunze de dafin şi 8 g coajă de portocal la 200 ml apă în clocot. Se lasă 15 minute apoi se stecoară şi se îndulceşte. Se ia în gastralgii, dispepsii atonice, gripă, bronşită etc.
  4. Macerat: se pun fructe sau frunze de dafin zdrobite într-o can­titate de untură proaspătă topită. Se lasă să macereze timp de 24—48 ore apoi se stoarce. Se foloseşte această „alifie" pentru ungerea arti­culaţiilor dureroase, în reumatismul cronic, paralizie etc.
 

DALACUL (Paris quadrifoiia L.)

Alte denumiri pentru dalac:
Cunoscută şi sub numele de aişor, boaba lupului, buruiană de beşică, buruiană de bubă, foaie de dalac, răsfug etc.


Descriere aspect dalac:
Dalacul este o plantă ierboasă vivace care ajunge pana la 30 cm înălţime. Tul­pina este   simplă şi poartă exclusiv  în  varf  o rozetă de 4 frunze dispuse în cruce sub pedicelul floral. Frunzele sunt ovale sau oblongi şi au 3 nervuri ramificate. Florile de culoare verzuie sunt situate ter­minal pe un pedicel care se termină cu un involucru. Fructul este o boabă neagră-albăstruie. Planta creşte în păduri umbroase pană în zona montană.


Continut dalac:

A fost puţin studiată şi întrebuinţată şi există contradicţii asupra utilizărilor. Dalacul conţine o serie de glicozide şi saponozide specifice care îi imprimă proprietăţi diferite în funcţie de organul folosit.

Dalac -  proprietati terapeutice:

Ast­fel frunzele sunt sudorifice, antispasmodice cu efecte în alienaţia min­tală, în intoxicaţii (otrăviri) sau boli de lungă durată, epilepsie, tuse convulsivă etc. (în aceste cazuri se recomandă cate 2 g pulbere luate zilnic timp de 20 de zile, apoi pauză şi iar se repetă tratamentul).
Fructele sunt otrăvitoare, dar în cantitate bine dozată se pare că ar avea efecte în intoxicaţii cu nuca vomică, cu arsenic şi sublimat, pre­cum şi în pestă şi alte maladii contagioase.
Rădăcina este citată ca avand proprietăţi vomitive în doze de 1—4 grame.

 

 

DEDIŢEL (Pulsaţiile vulgaris Mill. sin. Anemone pulsatilla L.)

Alte denumiri pentru deditel:
Se cunoaşte şi sub numele de adormite, adormitele, brebenei, dediţei vineţi, floarea vantului,  sisinei etc.


Descriere aspect deditel:
Este o plantă ierboasă perenă care are în pămant un rizom gros oblic. Tulpina de 10—30 cm, este păroasă, ca de altfel întreaga plantă. Frunzele radiele sunt peţiolate, de mai multe ori penatifidate cu seg­mentele liniar-ascuţite.
Floarea este de culoare violetă al­bastră, are la bază un involucru ca un guleraş alcătuit din frunzişoare sesile şi unite prin baza lor. Floarea are o poziţie uşor aplecată. Planta creşte pe coastele însorite calcaroase şi înfloreşte în  aprilie—mai.

Continutul fructelor si deditel:

Dediţeii ca toate ranunculaceele, conţin anemonină şi protoanemonină, care le imprimă caractere de toxicitate (vezi piciorul coco­şului) aşa că întrebuinţarea lor se va face cu foarte multă precauţie, în cantităţi foarte mici şi sub supravegherea medicului.

Deditel -  proprietati terapeutice:

Se citează întrebuinţarea plantei întregi în tratamentul eczemelor, dureri articulare, febră intermitentă, ocluzii intestinale, tuse convulsivă etc.

Chiar şi extern planta este iritantă şi vezicantă aşa că se aplică cu mare precauţie şi în tratament de scurtă durată.

Administrare:

  1. Pulbere: se administrează în doze de 20—40 centigrame pe zi.
  2. Extract: obţinut cu apă se administrează în doze de 0.15—0,30 g.
  3. Extract preparat cu alcool: se administrează în doze de 0,5 —0,10 g.
  4. Tinctură: 0,02-0,20 g.
 

DEGEŢELUL ROŞU (Digitalis purpurea L.)

Alte denumiri degetel rosu:

Se mai numeşte şi degetar, degetariţă, degetărel roşu, ţaţa oii etc.


Descriere aspect degetel rosu:
Este o plantă ierbacee, viguroasă, bienală. In primul an formează numai o rozetă de frunze, iar în al doilea an se formează tulpina purtătoare de flori. Este ramificată şi ajunge la 1,5 m înălţime. Frun­zele bazale sunt oval-lanceolate, peţiolate şi au faţa inferioară păroasă. Frunzele de pe tulpină sunt din ce în ce mai mici spre varful tulpinii şi au o formă eliptic-lanceolată.
Florile au forma de degetar şi alcă­tuiesc o inflorescenţă ca un ciorchine în varful tulpinii; au o culoare roşie-purpurie la exterior şi roşie-roză cu puncte purpurii la interior.
Planta creşte rar în mod spontan dar este cultivată atat ca plantă ornamentală cat, mai ales, ca plantă medicinală.

Recoltare si continut degetel rosu:

De la această plantă se recoltează frunzele (Folium Digitalis pur­purea).
Conţin glicozide specifice cardiotonice (digitonină, digitaleină, digitalină etc), alături de saponozide, tanin, inozită, flavonoide etc.

Degetel -  proprietati terapeutice:

Această plantă este cea mai apreciată în tratamentul insuficienţei cardiace, neputand să fie înlocuită de nici un alt produs natural sau de sinteză.
Se administrează însă doar sub supraveghere medi­cală, întrucat are dezavantajul că substanţele ei se acumulează pe muşchiul cardiac dand naştere la intoxicaţii. De asemenea nu toţi bolnavii de inimă suportă tratamentul cu digitală, ceea ce indică cu atat mai mult continua grijă a medicului.


Intoxicaţia cu digitală se manifestă prin greaţă, vomă, puls mic (40—50 de bătăi pe minut), extrasistole, respiraţie grea (dispnee), amirie, daneză, delir ete. In intoxicaţiile acute apar modificări pe electrocardiogramă, vomă, delir toxic, febră şi chiar moarte. In astfel de cazuri se intervine cu spălaturi stomacale, se dă cărbune medicinal laxative sub formă de sulfat de sodiu. Se face apel imediat la medic.

Administrare:

  1. Pulbere:  repartizată 1 g în 10 pacheţele; se ia cate un pacheţel de 2—3 ori pe zi (după prescripţia medicului), concomitent se ţine regim lactat 3—4 zile.
  2. Macerat: se pune un sfert de gram de pulbere de frunze de digitală într-o ceaşcă de apă rece. Se lasă 12 ore şi se bea în patru reprize, în boli de inimă.
  3. Preparate farmaceutice Digitalină, Digitalis (comprimate), Tinctura digitalis etc.

 

 

DOVLEACUL (Cucurbita pepo L.)

Alte denumiri pentru dovleac:
Se numeşte şi bostan, cucurbătă, dovleţi, bolovani etc.


Descriere aspect dovleac:
Este o plantă cultivată care are o tulpină taratoare sau agăţătoare cu ajutorul carceilor. Frunzele sunt mari, lobate şi susţinute de un peţiol gol la interior.
Florile au forma de clopot şi sunt cu petalele unite.
Fructul este o boabă mare (ajunge la o jumătate de metru în diametru) şi are seminţe ovale-turtite în care cotiledoanele embrio­nului au culoare verde conţinand clorofilă.
Intreaga plantă este aco­perită cu peri aspri, duri. Se cunosc mai multe soiuri de cultură.
De la această plantă se folosesc seminţele (Semen Cucurbitae) care conţin ulei gras, fitosterine, lecitine, globuline etc. Uleiul de culoare roşie închisă nu rancezeşte. Seminţele nu sunt toxice şi se pot administra sub forme agreabile pe care le iau cu plăcere şi copiii, iar tratamentul nereuşit la prima încer­care poate fi repetat, fiind sigur că eficacitatea lui se va dovedi.

Dovleac -  proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează ca antihelmintic, tenifug, uşor laxativ, în adenom de prostată etc.

Administrare:

  1. Pastă: peste 60 g seminţe decorticate şi pisate se pun 20 g de zahăr şi se amestecă pană se obţine o pastă fină. După ce se ia aceasta, la interval de 6 ore, se ia un purgativ. Cura ţine 5 zile şi în caz de nereuşită ea se repetă. Are efecte antihelmintice şi tenifuge. Se poate lua şi în adenom de pros­tată, dar atunci se folosesc seminţele nedecorticate şi nu se ia purgativul.
  2. Ulei: peste 50 g seminţe decorticate se adaugă 30 g ulei de ricin şi puţină miere. Se triturează bine pană se obţine o pastă omogenă. Se ia din aceasta cate un varf de cuţit din 10 în 10 minute. Este un foarte bun antihelmintic.
  3. Emulsie: un amestec de 60 g seminţe în­tregi se pisează şi se adaugă 20 g zahăr, 10 g extract de coji de portocale şi 160 ml apă. Se triturează bine totul pană se obţine o emulsie omogenă. Aceasta se bea incet şi dupa 5 ore — se administrează o cantitate bună de ulei de ricin. La copii se poate include uleiul (sau alt purgativ) în emulsia de seminţe. Este foarte bun antihelmintic şi tenifug.

 

 
Pagina 1 din 5