medicamente- plante.ro

Plante cu litera S

SUNATOAREA (Hypericum perforatum L.)

 

Descriere aspect sunatoare:

Se numeşte şi iarba sangelui, floare de năduf, pojarniţă, buruiană de foc, crucea voinicului, drobişor, lemnie, închegătoare, zburătoare etc.

 

Descriere aspect sunatoare:

Sunatoarea este una din cele mai des utilizate  plante medicinale. Rizomul scurt şi foarte ramificat da nastere la mai multe tulpini aeriene ramificate şi ele. Frunzele sunt mici, oval-eliptice şi privite prin transparenţă prezintă numeroase puncte lumi­noase ca şi cum ar fi perforate. Florile galbene-aurii sunt dispuse la varful ramurilor.
Planta creşte în fi­neţe şi păşuni din zone deluroase si de munte.

 

Continut si recoltare sunatoare:

Se recoltează varfurile înflorite care se culeg în timpul în­floririi (iunie-august). Conţin tanin, ulei volatil, derivaţi antracenici (hipericină, pseudohipericină), flavonozide etc.

 

Sunatoare - proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează în boli de ficat, ulcer stomacal, boli de rinichi, dizen­terie, hiperaciditate, ca depurativ, în colită, boli de piept, de căi urinare, ca cicatrizant, în bube dulci etc.

Planta produce fotosensibilitate ceea ce impune ca persoanele care fac tratament cu ea să nu se expună la soare deoarece apare o roşeaţă a pielii, tumefiere, mancărime, umflarea buzelor şi pleoapelor şi chiar conjunctivită.

 

Administrare:

  1. Infuzie : se toarnă peste o linguriţă de planta uscată o ceaşcă de apă clocotita. Se lasă acoperit 15—20 de minute apoi se strecoară şi se beau 1—2 ceşti pe zi în enterocolită, boli de ficat, viermi intestinali, dureri  de cap, afecţiuni pectorale etc.
    Infuzie mai concentrată cu 2 linguriţe la o ceaşcă de apă în clocot. Aceasta se va folosi pentru gargară în afecţiuni bucale şi faringiene, cataplasme în inflamaţii, arsuri, reumatism etc.
  2. Macerat: se pune la macerat în apă rece o lingură de sună­toare la o ceaşcă de apă. Se lasă la temperatura camerei 6—8 ore (peste noapte) apoi se pune să dea un clocot. Se bea călduţ 1—2 ceai­uri pe zi în afecţiuni gastro-intestinale (enterocolită, dispepsie etc).
  3. Vin de sunătoare: se zdrobesc 500 g flori proaspete şi se plă­mădesc 3 zile într-un amestec de 1 litru de ulei şi o jumătate de litru vin alb. Se trage apoi în sticle mici bine închise să nu rancezească. Se bea cate o linguriţă de mai multe ori pe zi în boli de ficat. Se poate folosi şi extern ca cicatrizant al rănilor.
  4. Ulei de sunătoare: se îmbibă 20 g sunătoare cu 20 ml alcool lăsand timp de 12 ore apoi se adaugă 200 ml ulei de floarea soarelui şi se încălzeşte încet pe baia de apă timp de 3 ore. Se lasă să macereze timp de 2 — 3 zile, după care se strecoară. Se lasă să se aseze 24 de ore şi se filtrază, trăgandu-se apoi în sticluţe mai mici, bine astupate. Se foloseşte cate o lingură zilnic în boli de ficat şi ulcer de stomac, iar extern în vindecarea rănilor, bubelor, arsurilor etc.
  5. Unt de sunătoare: se plămădeşte timp de cateva zile florile de sunătoare în ulei. Plămădirea se face la soare sau pe cuptor. Acest aşa-numit unt se foloseşte extern pentru vindecarea rănilor, eczemelor arsurilor, în reumatism etc.
  6. Ceai: se face un amestec din părţi egale de sunătoare şi coada şoricelului. Din acesta se face infuzie cu o linguriţă la o ceaşcă de apă în clocot. Se dă copiilor care urinează în pat noaptea. Vindecă incontinenţa.
  7. In cosmetică: se face un decoct din 2 linguriţe flori de sună­toare la o ceaşcă de apă. Cu aceasta se spală pe faţă pentru combaterea tenului uscat, a tenurilor sensibile, a ridurilor.
 

SULFINA [Melilotus officinalis (L.)]

 

 

 

Descriere aspect sulfina:
Sulfina este numita si sulcină, iarbă de piatră, molotru galben etc.

 

Descriere aspect sulfina:


Plantă ierbacee cu tulpina ramificată ce ajunge pană la 1 m înălţime. Frunzele sunt prevăzute cu 3 foliole de formă obovată sau dinţată; sunt dispuse altern pe tulpină. Florile galbene (uneori albe) sunt dispuse în ciorchine, au miros de cumarină după uscare.
Planta este foarte răspandită pe margini de drum, prin păşuni şi faneţe.

 

Continut si recoltare sulfina:

Se recoltează florile care se culeg în timpul înflo­ririi (iulie-septembrie).
Conţin melilotozidă, tanin, derivaţi de cumarină, flavone, rezine etc.           

 

Sulfina - proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează ca sedativ,somnifer, afecţiuni gastrointestinale, boli de ochi etc.

 

In doze mari, insulina produce dureri de rinichi, prelungirea timpului de coagulare a sangelui , dureri de spate, dureri abdomina­le, hemoragii nazale.
Se intervine cu vitamina K si transfuzii de sange.

 

Administrare:

  1. Infuzie: se face o infuzie cu o linguriţă de sulfina la o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă 15—20 minute acoperit apoi se strecoară şi se beau 1—2 ceşti pe zi ca sedativ general, în colici, litiază, pentru spălarea pe ochi în afecţiuni oftalmice, în clisme antihelmintice, antihemoroidale etc.
    O infuzie mai concentrată cu 2  linguriţe   de   plantă la o  ceaşcă de apă se foloseşte numai extern pentru  comprese,   gargară   şi   spălaturi   pe   răni.
  2. Esenţă de sulfină: se face dintr-o parte de flori şi 3 părţi alcool concentrat. Se foloseşte ca aromatizant şi în cosmetică.
  3. Băi cu sulfină: se face o infuzie cu 100 g sulfină la 2 l de apă în clocot. Se lasă în repaus 15—20 minute apoi se toarnă în cada de baie cu apă în jur de 37 °C. Se foloseşte în boli de piele.
  4. Alifie: se încălzesc pe un foc mic 50 g flori de sulfină cu 50 g. untură şi 50 g ceară de albine. Se amestecă bine pană se răceşte. Se întrebuinţează pentru tratamentul rănilor, al furunculelor, durerilor reumatice etc.

Se poate face şi amestecand pe foc 20 g flori cu 40 g ceară de al­bine şi 40 g ulei pană se omogenizează.

 

 

ŞTEVIA (Rumex alpinus L.)

 

 

Descriere aspect stevie:


Stevia mai este numita in popor si ştevie, macrişul calului,  steghie etc.

 

Continut si recoltare stevie:

Stevia este o plantă ierbacee viguroasa care are în pămant un rizom gros de inchis la culoare. Tulpina aeriană ajunge la peste un metru (1 —1,5 m) înălţime. Frunzele de la baza sunt mari, ovate şi lung peţiolate. Cele de pe tulpină sunt ceva mai mici, alungite şi cu un peţiol scurt. Florile sunt mici, de culoare verde şi sunt unite în inflo­rescenţe la extremitatea ramurilor.
Planta se găseşte în zona mon­tană, mai ales pe langă stane, pe locuri virane.

 

Continut si recoltare stevie:

De la această plantă se recoltează rizomii (Rhizoma Rumicis alpinis) care se culeg primăvara de timpuriu sau toamna (martie —mai, septembrie —octombrie).
Conţin emodină, tanin, derivaţi oximetilantrachinoniei etc.

 

Stevie - proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează ca laxativ, accelereaza peristaltismul intestinului gros.

 

Admi n i s t r a r e :

  1. Pulbere: se ia seara înainte de culcare un varf de cuţit. Este bun laxativ.
  2. Decoct: se pune la fiert o lingu­ră de pulbere de rizom la o ceaşcă de apă. Se dă un clocot, apoi se strecoară. Se bea cu lingura de mai multe ori pe zi. Are acţiunea laxativă, purgativă.
  3. Decoct în lapte: ţinut să plămă­dească o zi, se dă bolnavilor de hepatita.
 

STEREGOAIA (Veratrum album L)

 

 

Alte denumiri pentru steregoaie:
Se numeşte şi steregoanie, stirigoaie etc.

 

Descriere aspect steregoaie:

Este o plantă ierboasă viguroasa, care creste pana la 60—120 cm, cu frunze mari eliptice avand nervurile paralele şi acoperite cu peri moi pe dos. Florile de culoare verzuie alcătuiesc o inflorescenţă de forma unui ciorchine de o jumătate de metru. Planta trăieşte prin faneţe umede şi terenuri mlăştinoase din zona de munte.

 

Continut si recoltare steregoaie:

Se recol­tează rizomii cu rădăcini (Rhizoma et Radix Veratri), primăvara şi toamna (martie-aprilie si septembrie-octombrie).
Conţin alcaloizi (veratramina, protoveratrina A şi B etc), germerină fe­noli etc.

 

Planta se manevreaza cu grijă deoarece este toxică.
Intoxi­carea se manifestă prin salivaţie abundentă, înţepături în limbă şi gat, greaţă, vomitare, diaree cu sange, colici, diureza mărită, ameţeală, dureri de cap, delir, tremur. Se intervine cu spăla­turi stomacale, tanin, cărbune medicinal şi analeptice cardiace şi respiratorii.

 

 

STEJARUL (Quercus robur L, sin. Q. pedunculata Ehrh.)

 

 

Alte denumiri pentru stejar:

Este numit si stejar de luncă, tufan etc.

 

Descriere aspect stejar:

Un arbore robust, cu coroana largă şi ramurile groase, noduroase. Frunzele au forma caracteristica, penat sinuate şi au un peţiol foarte scurt.

Florile sunt unisexuate, mascule şi femele, pe acelaşi individ. Fructele sunt de asemenea specifice, numite ghinde, au o formă ovoidă si sunt situate cate 3—7 pe un peduncul comun, lung. Stejarul alcătuieşte păduri numite stejerişe, în zona de deal şi de şes.

 

Continutul si recoltare stejar:

De la această plantă se recoltează scoarţa (Cortex Querci) care se culege de pe ramurile tinere, primăvara.

Ea conţine tanin în cantitate mare, alături de derivaţi flavonici, substanţe pectice etc.

 

Proprietatile terapeutice stejar:

Se foloseşte intern ca antidiareic, în intoxicaţii cu alcaloizi, antiseptic, tonic general etc.
Extern se foloseşte în gargarisme, în stomatite, faringită, dureri de dinţi, ca antihemoragic, antihemoroidal, vindecarea rănilor, în arsuri, degeraturi, transpiraţia picioarelor, leucoree, metrite, căderea părului etc.

 

Administrare:

  1. Decoct: se pune la fiert 2 linguriţe de pulbere de coaja de stejar într-o ceaşcă de apă. Se fierbe timp de 10—15 minute apoi se lasă in repaus şi se strecoară după răcire. Se bea 1—2 ceşti pe zi în caz de diaree, dureri de stomac etc.
    Se poate face un decoct mai concentrat din 3—4 linguriţe de pulbere de coaja la o ceaşcă de apă. Se întrebuinţează pentru gargară în caz de afecţiuni ale cavităţii bucale, dureri de dinţi sau se tamponează rănile, rădăcina părului pentru a opri căderea acestuia, ar­surile, degeraturile etc.
    Se face un decoct 10 g (o linguriţă) la 100 g apă. Cu aceasta se face baie la picioare pentru combaterea transpiraţiei, a bataturilor de pantofi, a degeraturilor etc.
  2. Vin: Se pun la macerat 10 g coaja de stejar tratată cu 10 g acid clorhidric, diluat şi adăugat apoi într-un litru de vin roşu. Se bea cate un păhărel de două ori pe zi în afecţiuni ale tubului digestiv şi ca tonic.
  3. Alifie: se face din gogoşile care se formează pe unele frunze de stejar. Acestea se macină şi se pun 5 g din această făină în 30 g un­tură de porc proaspătă nerancezită. Se face o alifie care se poate folosi în tratamentul hemoroizilor.
  4. Tinctură: se pune la macerat făină de gogoşi de stejar şi anume 5—10 g la 100 g alcool. Se lasă să macereze timp de 10 zile scuturan-du-se zilnic de 2—3 ori. Se strecoară şi se trage în sticle bine închise. Se întrebuinţează cateva picături într-o ceaşcă de apă rece pentru gargară, sau se freacă gingiile cu o vată muiată în această tinctură pentru taratamentul gigivitelor.
  5. Cafea: se aleg ghindele mature care se pun într-un vas cu apă şi se aleg cele care nu plutesc pe apă. Acestea se cojesc, se usucă şi făina obţinută se prăjeşte obţinandu-se o „cafea de ghindă".Din aceasta se face un decoct 1—3% care pus în lapte este un bun tonic pentru copiii rahitici, precum şi în combaterea tusei convulsive.
  6. Ceai: se face un amestec din părţi egale de scoarţă de stejar, rizom de sclipeţi, traista ciobanului şi coada calului. O linguriţă la o ceaşcă de apă se fierbe 10 minute. Este un bun antihemoragic.

 

 
Pagina 1 din 7