medicamente- plante.ro

SCHINELUL (Cnicus benedictus L.)

 

 

Alte denumiri pentru schinel:

Este numit si iarbă amară, scai amar, şofran sălbatic etc.

 

Descriere aspect schinel:

Plantă ierbacee robustă, înaltă de peste 1 m şi prevăzută cu spini pe suprafaţa ei. Frunzele sunt mari, alterne, alungit-lanceolate şi cu dinţi ţepoşi pe margine. Florile de culoare galbenă alcă­tuiesc inflorescenţe capituliforme, apărate de spini la bază.

 

Continut si recoltare schinel :

Planta se cultivă pentru nevoi farmaceutice, recoltandu-se părţile aeriene (Herba Cardui benedicti sau Herba Cnici) care conţin substanţe amare (cnicină, benedictină etc), ulei volatil, tanin, mucilag etc.

 

Schinel - proprietati terapeutice:

Se întrebuinţează ca tonic stomahic, stimulent al poftei de mancare, în boli hepatice, ca depurativ, febrifug, arsuri la stomac, degeraturi, ulceraţii etc.

 

Administrare:

  1. Pulbere: se foloseşte pentru pudrarea ră­nilor, a ulceraţiilor etc.
  2. Infuzie: peste o linguriţă de pulbere de plantă se toarnă o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă 10—15 minute apoi se strecoară şi se bea fracţionat în timpul unei zile.
    Stimulează digestia, fortifică organele interne, este diuretic, antiastmatic, febrifug, combate tusea uscată, constipaţiile cronice, ascita, este stimulent nervos etc.
    In doze mari provoacă greaţă şi vomă. Nu se va da bolnavilor cu afecţiuni renale.
  3. Decoct: se fierb 3 linguriţe de pulbere într-o ceaşcă de apă. După răcire se foloseşte la tamponarea rănilor, arsurilor şi ulceraţii­lor.
  4. Alifie: se face din pulbere de schinel în bază de lanolină-vaselină. Se poate folosi în ulceraţii şi crăparea sanilor.
  5. Vin de schinel: se pune să fiarbă un pumn de pulbere într-un sfert de litru de vin pană ce scade la jumătate. Se strecoară şi se bea un păhărel ca tonic stomahic, liniştitor al durerilor reumatice, ner­voase ; scade febra.