medicamente- plante.ro

SOCUL (Sambucus nigra L.)

 

Alte denumiri pentru soc:

Se cunoaşte şi sub numele de soc negru , holer, iboz, etc.

 

Descriere aspect soc:


Este un arbust care creste pană la 5 m înălţime. Ramurile sale tinere sunt prevăzute cu nişte negişori mici (lenticele) proeminente pe suprafaţa lor. Ele conţin o măduvă spongioasă. Frunzele sale sunt penat-compuse şi au cate 3—7 foliole scurt peţiolate. Florile sunt mici, de culoare albă, cu miros plăcut pătrunzător. Sunt unite în inflorescenţe umbeliforme ca nişte talere mari. Fructul este o drupă baciforma, globuloasă, de culoare neagră, lucioasa. Este o tufă comună la marginea localităţilor a pădurilor, prin tufişuri, fiind răspandite din zona de deal pană în cea montană.

 

Continutul si recoltare soc:

Se recoltează florile (Flores Sambuci), în timpul înfloririi adică lunile iunie—iulie.
Conţin ulei eteric, tanin, mucilag, acid malic, acid valerianic, rutozid, vitamina C etc.

 

Proprietatile terapeutice ale socului:

Socul are foarte întrebuinţat în medicina populara, în dureri de stomac, afecţiuni ale ficatului, ale vezicii biliare, afec­ţiuni ale căilor respiratoare, în tuse, răguşeli, astm,  în reumatism, ca sudorific, galactogen, diuretic, în combaterea obezităţii, ca laxativ etc.
Fructele coapte se utilizau ca purgative, diuretice şi sudorifice.
Extern socul se întrebuinţează în abces, furuncule, erizipel.

Fructele necoapte pot să dea naştere la intoxicaţii care se manifestă prin vomă şi diaree.
In caz de intoxicaţii se dă bolnavului lapte, decoct cu fulgi de ovăz, cărbune medicinal.

 

Administrare:

  1. Infuzie: peste 3 linguriţe de pulbere de flori de soc se toarnă o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă acoperit timp de 10—15 minute apoi se strecoară şi se bea călduţ pană la 3 ceşti pe zi în raceli, afecţiuni ale căilor respiratorii, tuse, răguşeală, ca sudo­rific etc.
  2. Ceai: se face un amestec din flori de soc şi flori de tei în părţi egale. Din acesta se pune o linguriţă la o ceaşcă de apă în clocot. Se bea pană la 3 ceşti pe zi în afecţiuni ale căilor respi­ratorii, răceli, bronşite.
  3. Ceai depurativ: se face un amestec din flori, frunze şi scoarţă de soc în părţi egale. Din acesta se pun 1—2 linguriţe într-o ceaşcă de apă rece. Se lasă să stea 15—20 de minute apoi se pune să dea un clocot. Se bea 1—2 ceşti pe zi pentru curăţirea sangelui.
  4. Decoct: se pune la fiert o linguriţă de boabe de soc la o ceaşcă de apă. După ce a dat un clocot, se presează boabele şi se adaugă zahăr după voie. Se bea 1—2 ceşti pe zi ca diuretic în afecţiuni ale căilor urinare. Peste o lingură de pulbere din frunze de soc se pune o ceaşcă de apă în clocot. Se lasă în repaus timp de 10—20 minute apoi se stre­coară. Se bea îndulcit ca purgativ şi pentru cura de slăbire.
  5. Baie: se face infuzie mai concentrată din şase linguriţe de flori de soc la un sfert de litru de apă în clocot. Se foloseşte pentru băi antireumatice şi cataplasme pentru afecţiuni tegumentare, furuncule, abcese, erizipel etc.
  6. Cataplasmă: se fierb frunze întregi sau tăiate şi apoi se scot din apă şi se aplică pe răni, bube, legandu-se cu o faşie curata. Se poate folosi şi în caz de arsuri, contuzii şi hemoroizi.
  7. Socată : se umple un borcan de 10 litri cu apă şi se adaugă 8—10 flori de soc proaspete sau uscate (uscarea se poate face la soare şi florile uscate se păstrează în cutii bine închise căptuşite cu hartie şi ferite de umezeală). Se adaugă apoi 4—5 lămai sau un pachet de sare de lămaie, un kilogram de zahăr şi 10 g drojdie. Se lasă să fermenteze 2 zile amestecand cu o lingură, apoi se trage în sticle a căror dop se leagă. Sticlele se păstrează la loc răcoros şi cu gura în jos.
    Se poate varia cantitatea de sare de lămaie sau lămai după gust, după cum se poate şi colora cu zahăr ars.